impartaseste si vei sti ca esti unic
este o stiinta interdisciplinara, la granita dintre medicina si psihologie. In cadrul sedintelor de terapie omul este ajutat sa isi resolve o serie de probleme care il incurca in drumul sau in viata.
Cele 3 mari scoli ale psihoterapiei sunt Psihanaliza (fondata de Sigmund Freud), Psihologia Individuala (fondata de Alfred Adler) si Psihologia analitica (fondata de Carl Gustav Jung). De la principiile acestora s-au dezvoltat mai tarziu, se pare, nu mai putin de 200 de orientari.


persoana care a urmat cursurile unei scoli de psihoterapie si care foloseste o serie de tehnici comportamentale, de dialog, in incercarea de a genera o modificare de perspectiva a clientului asupra propriei existente si a modului in care se raporteaza la „ceilalti”. Intr-un final se poate spune ca psihoterapeutul isi ajuta clientul sa isi vada viata ca pe o suma de experiente (fara a le mai imparti in bune si rele) pe care trebuie sa le foloseasca pentru a merge mai departe.

nascut in Austria la Rudolfsheim, 7.02.1870, este fondatorul unuia dintre cele mai importante curente psihoterapeutice (Psihologia Individuala), este parintele multora dintre conceptele utilizate astazi in diverse alte orientari psihoterapeutice si, prin tot ceea ce a gandit, este un sustinator al omului ca fiinta sociala. Moare in urma unui atac de inima in 28.05.1937 la Aberdeen in Scotia, unde urma sa conferentieze despre Psihologia Individuala.

este cunoscuta si sub denumirea de psihoterapie adleriana. Adler a numit-o astfel plecand de la ideea ca omul este o fiinta completa, indivizibila si, ca atare, analizarea unei persoane trebuie sa priveasca toate cele 3 coordonate importante ale vietii (viata intima, viata sociala, munca). Principiile sale ne spun ca omul isi formeaza in primii ani de viata sistemul logic (logica privata) dupa care isi va gandi relatiile cu ceilalti. Omul este un exponent al contextului social in care se dezvolta. Omul are un scop catre se indreapta (acest scop este inconstient de cele mai multe ori) si niste convingeri proprii de care se foloseste pentru a atinge acest scop.

contributie, capabilitate, contare (incredere a celorlalti in tine), curaj (de a mai incerca, desi rezultatul nu a fost multumitor) – termeni consacrati de Betty Lou Bettner si de Amy Lew - definesc cele patru coordonate pe care omul doreste sa si le satisfaca. Felul in care alegem sa ne implinim resimtirea celor 4 C decurge din logica privata a fiecaruia dintre noi si din telul/scopul final pe care il urmarim (intr-un mod inconstient).

Alfred Adler şi-a bazat psihologia pe ideea centrala de Gemeinschaftsgefühl (în germană). Conceptul este dificil de tradus intr-un mod adecvat. S-au utilizat traduceri ca interes social, sentiment social, sentiment comunitar sau sens social (Ansbacher and Ansbacher 1956, 134). Adler si multi dintre continuatorii sai par sa prefere termenul de sentiment de apartenenta (feeling of community) (Bruck 1978).
Ideea denota pluri-dimensionalitate. Indivizii pot întelege si se dezvolta pe anumite paliere, asa cum pe altele le pot neglija. Oamenii cu un interes social pe palierul afectiv sunt capabili sa dezvolte un sentiment de apartenenta la rasa umana si, prin urmare, sunt capabili sa empatizeze cu ceilalti. Se vor simti foarte bine pe Pamânt – acceptand atat confortul, cat si disconfortul din viaţa lor. La nivel cognitiv ei înţeleg necesitatea inter-dependentei cu ceilalti, intelegand ca starea de bine a oricarui individ este, intr-un final, dependenta de starea de bine a celorlalţi. Pe palierul comportamental aceste ganduri si sentimente sunt traduse in actiuni ce au ca scop dezvoltarea de sine, dar si actiuni de intrajutorare si cooperare cu ceilalti. (definitia sentimentului de apartenenta are la baza definitia data de Dr. Henry T. Stein – Director al Alfred Adler Institutes of San Francisco and Northwest Washington).

reactii foarte firesti, de altfel, starnite de constientizarea ineficientei actiunilor tale fata de scopul dorit.
A.A le descrie ca pe o experimentare a unei situatii negative. Aceste trairi devin motivatia in lupta pentru atingerea a ceea ce el numeşte situatii pozitive. Acest proces incepe in copilarie, pe masura ce copiii constientizeaza incapacitatea de a face fata unor sarcini firesti, cotidiene, in special atunci cand se compara cu alti copii mai mari ori cu adultii (definitia sentimentului de apartenenta are la baza definitia data de Dr. Henry T. Stein – Director al Alfred Adler Institutes of San Francisco and Northwest Washington).